Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat consideră că diferența dintre primele trei valuri ale pandemiei de COVID-19 și valul patru, pe care omenirea îl traversează în prezent, este că în acest val cei care nu s-au vaccinat „și-au asumat un risc”.
„Putem să spunem că cei care nu au dorit să se vaccineze în condiţiile în care în România statul a pus la dispoziţie pentru toţi – noi puteam acuma să avem şi 10 milioane de vaccinaţi, nu numai cinci – faptul că unii au ales să nu se vaccineze este o asumare şi asta. Deci şi-au sumat un risc. Noi, ca servicii medicale, ca servicii de urgenţă, spitale, noi nu suntem judecători. Noi vom trata orice persoană care ajunge la spital, vom trata exact cum am tratat şi în valul unu şi doi şi trei. Nu va fi nicio problemă aici. Numai că e o diferenţă între valurile trecute şi acest val: că acuma mulţi şi-au asumat riscul. Înainte nu avem armă, acum am avut armă şi am avut-o luni de zile în care puteam să ne protejăm mult mai bine. Faptul că unii nu au vrut să se protejeze, asta este alegerea lor, dar este şi un risc”, a afirmat Raed Arafat, duminică seară, la Digi 24.
Arafat a avertizat că varianta Delta a virusului se transmite atât de ușor, încât „după un contact de 2-3 minute este posibil să te infectezi”.
Specialistul a spus că autoritățile pregătesc inclusiv locuri la ATI pentru copii, deoarece tulpina virală circulă rapid în rândul celor tineri.
„Este posibil că ajungem la un număr mai mare (de copii infectaţi – n.r.) pentru că asta s-a întâmplat în alte ţări. În Statele Unite au ajuns şi copii de şapte şi de şase şi de cinci ani la spital din cauza COVID-ului. Copii care nu se pot vaccina şi care trebuie protejaţi altfel. Clar că varianta asta are un impact mai mare pe tineri şi pe copii”, a spus Raed Arafat.
Potrivit acestuia, în România au existat doi pacienți de 30 de ani morți din cauza COVID, deși nu aveau comorbidități, iar unii tineri cu forme grave ajung la terapie intensivă. Arafat i-a rugat din nou pe români să se vaccineze anti-COVID.